Intelepciune.info

Un intelept chinez, calatorind prin tara, a intalnit un batran ce lucra in gradina de legume, umpland manual o galeata cu care uda apoi o portiune mica de gradina.
Cand inteleptul i-a propus sa foloseasca o cumpana pentru a scoate apa si a uda astfel o suprafata mult mai mare si cu eforturi mult mai mici, batranul i-a raspuns incruntat:

- L-am auzit pe invatatorul meu spunand ca oricine foloseste masini va face toata munca lui ca o masina; iar acela ce-si face munca precum o masina, ii va creste in piept o inima de masina; iar cel ce poarta in piept o inima de masina, isi va pierde naturaletea, simplitatea. Acela ce si-a pierdut naturaletea devine nesigur pe nazuintele sale interioare. Nesiguranta nazuintelor interioare este ceva ce nu se impaca cu simtul onestitatii.

Problema nu este ca nu cunosc astfel de metode. Mi-e rusine sa le folosesc.

Un pustnic traia in padure, ca orice pustnic, hranindu-se cu ierburi si cu fructe, incercand cu fiecare zi sa mai faca un pas pe calea spinoasa a sfinteniei.
In oraselul vecin locuia o prostituata care traia, din tinerete, vanzandu-si trupul barbatilor. Sfantul mergea la ea destul de des si o dojenea pentru viata ei desfranata. Ea insa ii spunea ca nu cunoscuse un altfel de viata si ca, desi nu ii placea, nu putea schimba nimic.
Pustnicul si prostituata au murit in aceeasi zi. Spre marea mirare a sfantului, diavolii au venit sa-i ia sufletul, in vreme ce solii ceresti duceau in rai sufletul femeii.
- Dar de ce trebuie sa merg eu in iad, a strigat pustnicul, in vreme ce femeia aceea desfranata va ajunge la cer si-i va vedea pe zei?

Citeste mai departe »

Un expert in productivitate a facut odata un raport catre Henry Ford.
- Dupa cum vedeti, domnule, raportul este favorabil, cu exceptia acelui om care sta cu picioarele pe birou. Nu face altceva decat sa va risipeasca banii.
- Omul acela a avut odata o idee care ne-a adus o gramada de bani. Cred ca isi tinea picioarele in aceeasi pozitie.

A existat odata un taietor de lemne epuizat, care pierdea foarte mult timp si energie incercand sa taie lemne cu o secure stirba, caci - spunea el - nu avea timpul necesar sa se opreasca si sa isi ascuta securea…

Un barbat s-a ratacit in desert. Mai tarziu, cand le-a povestit ororile prin care a trecut prietenilor sai, el le-a spus cum, disperat, a ingenuncheat si l-a strigat pe Dumnezeu, implorandu-L sa-l ajute.
- Si ce a facut Dumnezeu? Ti-a raspuns la rugaciune?
- Vai, nu! Inainte sa fi avut ragazul, a aparut un explorator si m-a salvat!

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: “Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Mircea Eliade

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fata de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin “libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti.

Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Mircea Eliade

va urma

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt.

Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Mircea Eliade

va urma

Un maestru zen s-a intalnit cu unul dintre discipolii sai, care lucra in gradina, si i-a spus:
- Alegerea tacerii inca din zorii zilei este un lucru vrednic de lauda.
- De unde stii ca am ales tacerea? a intrebat atunci discipolul.
- Te-am auzit, a raspuns inteleptul.

Un om vine in fuga la un dervis, da buzna pe usa si striga:
- Repede! Repede! Trebuie sa facem ceva! O maimuta a pus mana pe un cutit!
- Nu te speria, i-a spus dervisul. Bine ca nu este vorba de un om…

Cand fabrica a ars din temelii, batranul ei proprietar a inceput sa se jeleasca, plangandu-si pierderea.
- Tata, i-a spus fiul sau, de ce plangi? Ai uitat ca am vandut fabrica acum cinci zile?
Instantaneu, lacrimile batranului i s-au uscat de pe fata.

Un guru i-a promis unui scolastic ca ii va face o revelatie mai presus de tot ceea ce contin scrierile. Tulburat, savantul l-a intrebat in ce consta revelatia.
- Du-te in ploaie si ridica-ti capul si bratele catre cer. Vei gasi astfel prima revelatie.
A doua zi, eruditul s-a prezentat la raport:
- Am facut cum mi-ai spus. Apa mi-a intrat pe gat si m-a muiat tot. M-am simtit ca un idiot.
- Trebuie sa recunosti ca pentru prima zi este o revelatie destul de importanta, nu crezi?

Invinuit de o purtare obraznica fata de imparat, un pictor vestit a primit o pedeapsa aspra, urmand sa fie spanzurat cu capul in jos, de degetele mari de la picioare. Pictorul a cerut, ca ultima favoare, sa fie spanzurat de un singur deget mare, iar cererea i-a fost acceptata.
Imparatul si curtea s-au retras, stiind ca suferintele osanditului aveau sa fie cumplite.

Ramas singur, spanzurat, cu capul in jos si mainile legate, pictorul a izbutit sa atinga pamantul cu degetul mare de la celalalt picior. A desenat pe nisip, cu unghia, o multime de soricei. Soriceii erau atat de desavarsiti incat s-au catarat pe funie si au ros-o pana ce s-a rupt.

Pictorul stia ca imparatul nu se va intoarce prea repede. Asa ca a plecat fara graba, luand cu el si soriceii.