Intelepciune.info

Prezenta a ceea ce este cu neputinta, ori mai curand a ceea ce este peste fire, ne poate pune adesea in incurcatura, ca in aceasta istorioara zen.
Un calugar batran, plecat in pelerinaj, a intalnit un calugar tanar care mergea spre acelasi loc. Au stat de vorba si au vazut ca impartasesc o multime de lucruri. Asa ca au hotarat sa faca impreuna calatoria sfanta.
Au ajuns pe malul unui rau. Podul plutitor trecuse. Calugarul cel varstnic s-a asezat pe tarm in asteptarea podului. Celalalt, mai tanar, a mers mai departe, pasind pe apa.
Cand a ajuns in mijlocul raului, s-a intors si a strigat catre celalalt:
- Hai si tu! Esti in stare! Numai sa crezi!
Calugarul cel varstnic a clatinat din cap si a ramas nemiscat, pe malul raului. Celalalt a staruit:
- Daca ti-e frica, te pot ajuta! Hai! Vezi bine ca se poate, de vreme ce eu ma aflu aici!
Calugarul cel varstnic a clatinat iar din cap si nu s-a miscat. Tanarul a trecut dincolo si l-a asteptat.
Apoi batranul a trecut cu podul plutitor.
- De ce ai asteptat? l-a intrebat tanarul.

-Si ce-ai castigat daca te-ai grabit? i-a spus batranul. Daca stiam cum esti, nu m-as fi incumetat sa plec la drum cu tine!

Calugarul cel varstnic i-a urat apoi drum bun si a plecat singur mai departe.

In urma mini-concursului organizat, apreciem ca cel mai interesant final a fost cel al gabrielei:

Citeste mai departe »

Un expert in productivitate a facut odata un raport catre Henry Ford.
- Dupa cum vedeti, domnule, raportul este favorabil, cu exceptia acelui om care sta cu picioarele pe birou. Nu face altceva decat sa va risipeasca banii.
- Omul acela a avut odata o idee care ne-a adus o gramada de bani. Cred ca isi tinea picioarele in aceeasi pozitie.

A existat odata un taietor de lemne epuizat, care pierdea foarte mult timp si energie incercand sa taie lemne cu o secure stirba, caci - spunea el - nu avea timpul necesar sa se opreasca si sa isi ascuta securea…

Bine v-am regasit, dupa o vacanta destul indelungata. Vom incerca in perioada urmatoare sa trimitem cate-o povestioara in fiecare zi, dupa cum v-am obisnuit in lunile precedente. De data aceasta unele povestiri vor fi ceva mai lungi insa si, speram, mai interesante. Dar sa purcedem, caci multe avem a va povesti!

Chiar daca timpul este stapanul nostru, de care asculta toate, chiar pietrele si stelele (fara sa mai vorbim de povesti), il putem supune uneori, cand ne ingaduie, la ceea ce numim indeobste jocurile mintii.

Va prezentam in continuare o povestire indiana, preluata din Mahabharata.

Doi barbati mergeau pe camp. Unul dintre ei, si anume cel mai varstnic, i-a zis celuilalt:
- Sunt ostenit. Du-te si adu-mi niste apa din fantana de colo, de la capatul ogorului. Am sa te astept langa copacii aceia, la umbra.

Tanarul s-a indreptat intr-acolo. Cand a ajuns langa fantana, a intalnit o fata care scotea apa. Placand-o foarte, a intrat cu ea in vorba si a intrebat-o cum o cheama. Fata i-a raspuns si i-a zambit. Pe urma, tanarul s-a oferit sa-i duca ulciorul cu apa pana in sat. Fata a primit. Ajuns in casa fetei, a fost poftit la masa. I-a cunoscut toate rudele si pana la urma a cerut mana celei pe care o insotise pana acolo. I-a fost data. Dupa ce s-a facut nunta, s-a apucat de lucru la camp. A avut copii si i-a crescut. Unul dintre ei s-a imbolnavit si a murit. Parintii nevestei lui au murit si ei, unul dupa altul, iar el a ajuns capul familiei. Fiul sau cel mai mare s-a insurat si a plecat din sat, unde se intorcea o data pe an. Apoi nevasta lui, acum carunta, s-a imbolnavit de friguri si s-a stins.
A plans-o indelung, pentru ca o iubise din toata inima.
Dupa cateva zile, raul iesit din matca a acoperit ogoarele. Taranul a fost luat de apele maloase, impreuna cu ceilalti. Se zbatea, intindea mana sa-l apuce de par pe copilul cel mai mic, care se ineca sub ochii lui. Deodata, fara sa-si dea seama, si-a adus aminte de vechiul lui prieten, barbatul mai in varsta, care-l trimisese dupa apa.

Citeste mai departe »

Ieri, cu cec anulat;
Maine, doar o promisiune;
Astazi e tot ce ai de luat; cheltuieste deci cu intelepciune.

(Kay Lyons)

Un melc japonez urca incet pe trunchiul unui cires. Asta era prin februarie sau martie. A intalnit in drum o gaza, care i-a spus:
-Incotro? E prea devreme! Inca nu s-au copt ciresele!
-Pana ajung eu sus, vor fi coapte, a spus melcul, fara sa se opreasca.