Intelepciune.info

Indata ce intelepciunea populara aduce in fata noastra un sir de intamplari uimitoare, ne intalnim neaparat si cu Nastratin Hogea, care este nelipsit in asemenea imprejurari. Viata este pentru el o ciudatenie plina de miez, careia trebuie neaparat sa i te supui.
Intr-o zi, pe cand era copil, tatal sau i-a spus:
- Ar trebui sa te scoli devreme, baiete.
- De ce, tata?
- Pentru ca este un obicei sanatos. Odata, cand m-am sculat devreme, am gasit pe drum o punga cu galbeni.
- Dar poate ca o pierduse cineva in ajun!
- Nu, nici vorba, a zis tatal. In ajun nu era acolo. As fi vazut-o cand veneam spre casa.
- Atunci, a spus Nastratin, cel care si-a pierdut banii s-a sculat mai devreme decat tine. Dupa cum vezi, obiceiul nu e bun pentru toata lumea…

Un copil evreu l-a intrebat pe tatal sau:
- Ce inseamna banii?
- Priveste, i-a raspuns tatal.
A luat un ciob de sticla obisnuita si l-a pus langa fereastra. Copilul vedea astfel intr-un ciob, ca intr-o oglinda, strada, trecatorii, trasurile.
- Acum, a spus tatal, uita-te bine: am sa pun bani pe toata oglinda asta. Am s-o acopar cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ceea ce se petrece in strada. Nu te mai vezi decat pe tine.

In timpul unei procesiuni, un om, cunoscut pentru sfintenia si stapanirea de sine desavarsita, s-a trezit cu o picatura de ipsos pe nas, cam cat o aripioara de musca. L-a rugat, asadar, pe dulgherul care mergea alaturi de el sa-i stearga picatura de pe nas.
Dulgherul a apucat toporul, l-a invartit prin aer -atat de tare incat s-a auzit un suierat- si l-a scapat de picatura de ipsos, fara sa-i fi atins macar nasul.
Procesiunea a mers mai departe.
La catava vreme dupa aceea, un print, care aflase de intamplare, l-a chemat pe dulgher si i-a cerut sa-si arate dibacia.
Dulgherul nici nu a vrut sa auda.
Printul, suparat, l-a intrebat de ce se poarta astfel.
- Nimic mai usor, a spus dulgherul. Omul care avea picatura de ipsos pe nas are o mare putere sufleteasca. Nici macar n-a tresarit cand toporul s-a abatut asupra lui. Cine dintre cei care se afla in jurul tau ar putea face la fel?

Un taran chinez s-a dus la oras ca sa vanda niste orez. Nevasta i-a spus:
- Cumpara-mi, te rog, un pieptene.
Taranul a vandut orezul si a baut pe urma rachiu cu prietenii. Cand a fost gata de drum, gandul i-a zburat la neavasta. Il rugase ceva, dar ce anume? Nu-si putea aminti si pace. A cumparat dintr-o pravalie pentru femei o oglinda si s-a intors acasa.
I-a dat femeii oglinda si a plecat la camp. Femeia s-a uitat in oglinda si s-a asternut pe plans. Vazand-o, mama a intrebat-o de ce plange.
Femeia i-a intins oglinda si i-a spus:
- Barbatul meu si-a luat alta nevasta.
Mama sa a luat oglinda, s-a privit si i-a spus fiicei:
- N-ai de ce sa-ti faci griji, fiind ca e destul de batrana…

O scoica a vazut o perla cazuta pe fundul oceanului. Dupa mari eforturi, a reusit sa apuce perla si a asezat-o langa ea, pe o frunza. Stia ca oamenii cauta perle, asa ca s-a gandit:
- Aceasta perla ii va tenta. O vor lua, iar pe mine ma vor lasa in pace.

Cand a aparut primul cautator de perle, ochii acestuia erau conditionati sa caute scoici, nu perle stand pe frunze. De aceea, el a apucat scoica, care, intamplator, nu avea inauntru nicio perla, si a lasat perla sa cada din nou pe fundul oceanului.

Stiti exact unde trebuie sa priviti. Tocmai de aceea nu reusiti sa gasiti Esentialul.

Se spune ca traia in Ungaria, in Evul Mediu, o crestina, pe nume Elena. Inca de cand era o copila, sfanta traise in mijlocul florilor, pe care le iubea mai mult decat orice pe lume. Le admira, le mirosea, le culegea, le impletea cununa si asa isi petrecea toata ziulica printre ele.

Mai tarziu, ascultand de voia parintilor, -dar si de chemarea din sufletul ei-, a hotarat sa imbrace rasa calugareasca. A invatat curand ca Dumnezeu cere de la orice fiinta omeneasca ce-si inchina viata Lui sa se desprinda de bucuriile si placerile lumesti. Numai ca florile erau singura bucurie a tinerei Elena. A hotarat insa sa le dea uitarii cu totul si sa-si petreaca zilele inchisa in chilia intunecoasa.

Pe urma, Elena a capatat stigmatele, semnele patimirii lui Hristos, pe maini si pe picioare. Dar -ca si cum intelepciunea dumnezeiasca, intr-un chip destul de curios, incerca sa-i arate Elenei ca renuntarea totala este nesabuita si excesiva si ca poate fi chiar mai rea decat bucuria pe care este chemata sa o alunge - au aparut intr-o zi, pe pielea tinerei calugarite, in jurul stigmatelor, pete colorate, care aduceau cu niste flori, trandafiri si violete.

Elena, care se credea urmarita de ramasitele iubirii ei pentru flori (ori poate ca se temea de ispita desertaciunii), zgaria cu unghia petele colorate, pana ce i se jupuia pielea.

Celelalte calugarite, care bagasera de seama ce se intampla, culegeau florile de pe pielea Elenei si le pastrau ca pe o comoara.

Adevaratul invatator nu este lipsit de simtaminte; dimpotriva. Numai ca stie sa si le stapaneasca, la nevoie.

La sfarsitul Evului Mediu, traia intr-o manastire japoneza un calugar batran care trezea in sufletele calugarilor tineri un soi de teama amestecata cu respect, pentru ca nimic nu parea sa-l tulbure. Desi spunea de cate ori avea prilejul ca emotiile nu sunt un lucru rau, atata vreme cat nu te lasi in voia lor, era mereu linistit si senin. Nu se supara, nu se speria, nu se ingrijora.
Intr-o dimineata de iarna, pe cand manastirea era inca invaluita in umbrele noptii, tinerii calugari s-au adunat in intuneric, fara sa scoata un sunet. Batranul calugar urma sa aduca ceasca de ceai rituala pana la altar. Cand a trecut pe langa ei, calugarii au tasnit racnind, ca niste stafii.

Calugarul si-a vazut de treaba, netulburat, fara sa sovaie, fara sa tresara. Ceva mai incolo se afla o masuta, pe care o stia. A pus cu grija ceasca de ceai pe masuta si a acoperit-o cu o bucata de matase, sa nu cada niciun fir de praf.

Apoi s-a sprijinit de perete si a scos un tipat cumplit de spaima.

Christos a inviat!

Bine v-am regasit, continuam sirul povestirilor.

Acum, inainte de plecare, Adame, zi ce te-am invatat: “In viata sa mergi regulamentar…”

- Pe partea dreapta si sa fiu atent la intersectii, sa nu cumva sa ma pierd pe o strada laturalnica.

- Tine-te dupa tine insuti, Adame.

- La varsta copilariei sa ma joc,
la tinerete sa iubesc,
la maturitate sa cladesc.
Si toate astea sa le fac dupa mine insumi,
Dar pe partea dreapta.

- Pe toate astea sa le faci frumos.
Iar la batranete sa te apropii de Mine.
Ai inteles, Adame?

O sa treci prin multe.

Cam asta ar fi tot.
Vezi? A trai e foarte simplu.
Te obisnuiesti.

Acum, du-te si te joaca!

Puterea este arbitrara, indepartata si chiar ascunsa.

Un rege a chemat la el un intelept si i-a spus:
- Am auzit vorbindu-se despre un rege puternic, cinstit si modest. Puternic pare sa fie, pentru ca regatul sau este inconjurat de ocean si pazit de o flota nespus de numeroasa, inzestrata cu tunuri. Intre ocean si tarm se intinde o mlastina uriasa, strabatuta de o carare ingusta, pe care nu poate trece decat un singur om. Cararea este aparata de alte tunuri. Nu se poate patrunde in acel regat. Ceea ce nu pricep insa este de ce anumele regele ar fi cinstit si modest.
- Si ce vrei de la mine? a intrebat inteleptul.
- Vreau sa-mi aduci un portret al regelui. Un portret care sa-i semene. Se pare ca nu este o treaba usoara. Regele sta toata vremea ascuns dupa o perdea si niciunul din supusii sai nu l-a vazut vreodata.

Citeste mai departe »

Pe vremea cand tigrul tragea din lulea, traia intr-o casa fara acoperis un batran orb. In toiul iernii, batranul purta vesminte de in. Umplandu-si cu tutun o lulea fara ciubuc, orbul privea in departare. A zarit, pe muntele din fata, copaci fara radacini si cotofene fara aripi care le aduceau de mancare puilor fara cioc. Orbul a zarit apoi alergand un caprior fara picioare. A apucat atunci pusca fara teava, a alergat spre munte si a tras in capriorul fara picioare. Apoi a legat animalul ucis si a privit din nou spre munte, unde partea insorita era acoperita cu o zapada neagra. A incercat sa coseasca iarba cu secera fara tais, cand a zarit o vipera fara cap, care s-a repezit si a muscat secera. Din secera muscata a tasnit un suvoi de sange. Batranul a smuls o bucata din vesmantul lui de in si a legat secera care sangera, a cosit iarba si a pus-o pe spinarea capriorului mort. Urmat de animal, a urcat muntele, dorind sa treaca peste raul fara apa. Dar valurile au dus departe capriorul mort, cu fan cu tot.
Batranul orb a strigat amar:
- Ajutor! Ajutor! Capriorul meu mort s-a inecat in raul fara apa! Capriorul meu mort are sa moara!
La strigatul pe care nimeni nu-l putea auzi a raspuns un surd. Acesta i-a cerut unui schilod fara picioare sa se arunce in rau, pentru a-l aduce inapoi pe capriorul mort, care avea sa moara. In acea clipa s-a aratat un mut care a spus:
- Stati, nu va repeziti! Nimic mai lesne! Uitati-va la mine!
Mutul s-a aruncat in rau si a adus inpoi capriorul mort. Nici nu l-a pus bine pe mal si capriorul s-a ridicat pe cele patru picioare si a inceput sa topaie, zicand:
- Ce mai minciuna gogonata! Ce mai minciuna gogonata!

Atunci toti ceilalti, batranul orb, surdul si mutul au bagat de seama, cu uimire, ca totul fusese doar o minciuna…

Tagore istoriseste povestea unui om care, inca din copilarie, spunea ca are mintea libera. Nu tinea de nicio scoala si nu credea in niciun zeu.
Pana intr-o zi, cand aceasta minte n-a mai fost. Cativa ani mai tarziu, il slujea cu credinta pe un pustnic ce traia departe de lume. Zambind, omul cu mintea sloboda indeplinea astfel toate poruncile pustnicului. Ii umplea pipa si ii freca picioarele.
Un prieten de odinioara a fost uimit vazand cat de tare se schimbase.
- Cum de ti-ai pierdut libertatea, la care tineai asa de mult?
- N-am pierdut-o. Ba chiar mi-am intarit-o.
- Nu pricep. Omul acesta iti porunceste sa-i freci picioarele, iar tu o faci fara sa cracnesti!
- Fireste, a spus celalalt, numai ca el n-are nevoie de asa ceva. Daca ar face-o doar pentru el, ar fi, intr-adevar, rusinos, sa-mi ceara un asemenea lucru. Ar fi rusinos si pentru mine sa o fac. Dar eu sunt acela care are nevoie de asta.

Printre cele mai cunoscute pilde zen gasim acest dialog scurt, atribuit inteleptului Josshu.
Un discipol il intreaba:
- Invatatorule, binevoieste si spune-mi, care este povestea adevarata a buddhismului?
- Ti-ai ispravit masa? a intrebat inteleptul.
- Da, stapane, tocmai acum.
- Atunci du-te si spala vasul.

Un pustnic foarte vestit, inzestrat cu puteri uriase, traia in singuratate, in desert.
Intr-o zi, pe cand statea nemiscat ca in fiecare zi, in acelasi loc, a vazut ivindu-se in zare un soi de rotocol de praf. Rotocolul s-a facut din ce in ce mai mare si pustnicul a deslusit chipul unui barbat care se apropia de el alergand si starnind praful.
Barbatul, care era tanar, a ajuns langa el si a ingenuncheat, gafaind. Pustnicul l-a lasat sa-si traga sufletul si l-a intrebat:
- Ce cauti?
- Stapane, a raspuns tanarul, am venit sa te ascult cantand la harpa fara coarde.
- Fie precum doresti, a spus pustnicul.
Sfantul nu s-a miscat din loc si nu a pus mana pe niciun instrument, n-a facut nimic. Pustnicul si invatacelul au ramas astfel nemiscati, fata-n fata, “o vreme”, ceea ce poate sa insemne, in functie de timpul si de cheful de vorba al povestitorilor, cateva ceasuri, cateva zile ori… cativa ani. Lucrul este de altfel lipsit de importanta.
Dupa o “vreme”, tanarul a dat, poate printr-un gest ori alta miscare sau dregandu-si glasul, semne de oboseala.
- Ce ai? l-a intrebat pustnicul.
Tanarul a sovait, apoi a inceput sa baiguie ceva de neinteles. Ca sa-l ajute, pustnicul s-a aplecat spre el:
- N-ai auzit nimic?
- Nu, a raspuns tanarul cu glas vinovat.

- Atunci, l-a intrebat pustnicul, de ce nu mi-ai spus sa cant mai tare?

Un discipol l-a intrebat pe maestrul sau:
- Unde ai sa fii peste o suta de ani?
- Am sa fiu bou si am sa stau pe malul unui rau, a raspuns invatatul.
Atunci discipolul l-a intrebat:
- Am sa pot veni cu tine?
- Daca vii cu mine, a raspuns inteleptul, nu uita sa iei o legatura zdravana de fân…

Un tanar, lovit de necaz, s-a dus la o manastire, departe, si i-a spus unui batran intelept:
- Viata m-a dezamagit. As dori sa ajung la lumina Dumnezeiasca, pentru a ma vindeca de suferinta, dar nu sunt in stare si o stiu prea bine. N-am sa pot petrece ani si ani in meditatie, austeritate si invatatura. Este peste puterile mele. Nu se afla oare o cale mai scurta, pentru unul ca mine?
Invatatorul l-a intrebat:
- Te-ai concentrat vreodata in viata ta asupra unui lucru?
- M-am nascut intr-o familie bogata. N-a trebuit sa muncesc niciodata. Ceea ce mi-a placut, intr-adevar, este jocul de sah. Imi petreceam aproape tot timpul cu jocul acesta.
Invatatorul a chemat un calugar. A fost adusa o tabla de sah si o sabie cu taisul ascutit, care stralucea in lumina soarelui. Invatatorul a asezat piesele pe tabla si i-a spus calugarului, aratandu-i sabia:
- Mi-ai jurat ascultare si credinta. A venit vremea sa mi-o dovedesti. Ai sa joci o partida de sah cu acest tanar, iar daca pierzi am sa-ti retez capul cu aceasta sabie. Daca insa castigi, am sa-i retez capul adversarului tau. Toata viata si-a inchinat-o sahului si n-a facut nimic altceva. Merita, asadar, sa i se taie capul daca pierde.
Cei doi jucatori s-au uitat la invatator si au vazut ca nu glumea. Au inceput sa joace. Din prima clipa, tanarul a simtit un firicel de sudoar curgandu-i pe spinare, pentru ca isi pusese viata in joc. Tabla de sah era lumea intreaga. Se facuse una cu ea, era el insusi o tabla de sah. A facut cateva miscari mai proaste, apoi adversarul sau, calugarul, a facut o greseala care a intors norocul de partea tanarului. Acesta a profitat si a atacat puternic. Pozitiile adversarului au slabit si au inceput chiar sa fie doborate.

Citeste mai departe »