Intelepciune.info

Un american l-a auzit vorbind pe un invatat vestit, care traia undeva in muntii Tibetului, departe de lume. Americanul hotaraste sa mearga la intelept si sa afle din gura lui adevaratele taine ale existentei. Vinde tot ce are, face tot ce trebuie, ajunge in Tibet, afla unde este pestera in care s-a retras inteleptul si pleaca in cautarea lui.
Face o calatorie anevoioasa, urca la peste cinci mii de metri, in zapada si frig. In cele din urma, americanul il gaseste pe batran, care traieste in singuratate, aproape dezbracat.
Il intreaba, fara sa mai astepte, ce este viata. Pustnicul se gandeste o vreme si ii raspunde:
- Viata, fiule, este ca un rau lung care izvoraste de undeva, apoi…
Americanul ii taie vorba, parand foarte suparat:
- Ce! Am cheltuit o multime de bani, am facut aceasta calatorie ca sa mi se spuna o asemenea prostie? Auzi, viata este ca un rau lung! Mai bine ramaneam acasa! Atata timp irosit pentru un fleac, pentru o prostie!

Pustnicul, care pare destul de ingrijorat, il intreaba?
- Cum? Viata nu seamana cu un rau lung?

Un pustnic foarte vestit, inzestrat cu puteri uriase, traia in singuratate, in desert.
Intr-o zi, pe cand statea nemiscat ca in fiecare zi, in acelasi loc, a vazut ivindu-se in zare un soi de rotocol de praf. Rotocolul s-a facut din ce in ce mai mare si pustnicul a deslusit chipul unui barbat care se apropia de el alergand si starnind praful.
Barbatul, care era tanar, a ajuns langa el si a ingenuncheat, gafaind. Pustnicul l-a lasat sa-si traga sufletul si l-a intrebat:
- Ce cauti?
- Stapane, a raspuns tanarul, am venit sa te ascult cantand la harpa fara coarde.
- Fie precum doresti, a spus pustnicul.
Sfantul nu s-a miscat din loc si nu a pus mana pe niciun instrument, n-a facut nimic. Pustnicul si invatacelul au ramas astfel nemiscati, fata-n fata, “o vreme”, ceea ce poate sa insemne, in functie de timpul si de cheful de vorba al povestitorilor, cateva ceasuri, cateva zile ori… cativa ani. Lucrul este de altfel lipsit de importanta.
Dupa o “vreme”, tanarul a dat, poate printr-un gest ori alta miscare sau dregandu-si glasul, semne de oboseala.
- Ce ai? l-a intrebat pustnicul.
Tanarul a sovait, apoi a inceput sa baiguie ceva de neinteles. Ca sa-l ajute, pustnicul s-a aplecat spre el:
- N-ai auzit nimic?
- Nu, a raspuns tanarul cu glas vinovat.

- Atunci, l-a intrebat pustnicul, de ce nu mi-ai spus sa cant mai tare?

Un pustnic crestin, care se numea Pafnutie si traia in desert, nu departe de Herapolis, se lovea, se biciua si rabda de foame de ani de zile. S-a gandit sa-L intrebe pe Dumnezeu la ce treapta a desavarsirii ajunsese.
Dumnezeu i-a raspuns:
- Pe aceeasi treapta ca si cantaretul din fluier din sat.
Pafnutie, mirat foarte, s-a dus in sat si i-a pus cantaretului din fluier o multime de intrebari. A aflat ca inainte de a fi muzicant, fusese talhar. In timpul unei talharii o scapase insa de la moarte pe o fecioara harazita lui Dumnezeu.
Pafnutie s-a intors in desert si a luat-o de la capat cu suferintele, in tovarasia muzicantului-talhar, care-i devenise invatacel. Pafnutie ducea o viata din ce in ce mai aspra. Dupa ani lungi de suferinta, I-a pus Lui Dumnezeu aceeasi intrebare:
- Pe ce treapta am ajuns?

Citeste mai departe »