Intelepciune.info

Primul: Atractia pentru un corp frumos

Al doilea: Dragostea pentru frumusete in general

Al treilea: Dragostea pentru ceea ce este o persoana, nu pentru fizicul ei (faimoasa dragoste platonica)

Al patrulea: Iubirea pentru umanitate, pentru om in general

Al cincilea: Iubirea abstracta (pentru principii, idei, valori, creativitate)

Al saselea: Iubirea pentru bine (inteles ca BINELE in sine)

Presedintele celei mai mari Corporatii Bancare din lume se afla la spital. Unul dintre vicepresedinti a venit sa-l viziteze si i-a adus acest mesaj:
- Va aduc urarile de sanatate ale Consiliului Director, care va doreste sa traiti o suta de ani. Aceasta este o hotarare oficiala, trecuta cu o majoritate de 15 pentru, 6 impotriva si 2 abtineri.

Oare vom fi vreodata capabili sa renuntam sa mai facem efortul de a arde focul, de a uda apa si de a colora trandafirii?

Un copil evreu l-a intrebat pe tatal sau:
- Ce inseamna banii?
- Priveste, i-a raspuns tatal.
A luat un ciob de sticla obisnuita si l-a pus langa fereastra. Copilul vedea astfel intr-un ciob, ca intr-o oglinda, strada, trecatorii, trasurile.
- Acum, a spus tatal, uita-te bine: am sa pun bani pe toata oglinda asta. Am s-o acopar cu bani. Acum nu mai vezi nimic din ceea ce se petrece in strada. Nu te mai vezi decat pe tine.

In timpul unei procesiuni, un om, cunoscut pentru sfintenia si stapanirea de sine desavarsita, s-a trezit cu o picatura de ipsos pe nas, cam cat o aripioara de musca. L-a rugat, asadar, pe dulgherul care mergea alaturi de el sa-i stearga picatura de pe nas.
Dulgherul a apucat toporul, l-a invartit prin aer -atat de tare incat s-a auzit un suierat- si l-a scapat de picatura de ipsos, fara sa-i fi atins macar nasul.
Procesiunea a mers mai departe.
La catava vreme dupa aceea, un print, care aflase de intamplare, l-a chemat pe dulgher si i-a cerut sa-si arate dibacia.
Dulgherul nici nu a vrut sa auda.
Printul, suparat, l-a intrebat de ce se poarta astfel.
- Nimic mai usor, a spus dulgherul. Omul care avea picatura de ipsos pe nas are o mare putere sufleteasca. Nici macar n-a tresarit cand toporul s-a abatut asupra lui. Cine dintre cei care se afla in jurul tau ar putea face la fel?

Un om trebuia sa raspunda la trei intrebari inainte de rasaritul soarelui, altminteri urma sa i se taie capul. Dar unul dintre prietenii sai, un cioban, a venit la cei care-l pazeau si le-a spus ca e gata sa raspunda in locul osanditului. I s-a raspuns ca, daca nu va gasi raspunsurile potrivite, i se va taia si lui capul. Ciobanul s-a invoit.
Mai-marele paznicilor i-a zis:

-Iata prima intrebare. Cate incarcaturi de nisip se pot face pe coastele Irlandei?
-Una singura, a spus omul, doar sa ai o caruta destul de incapatoare.

-Iata a doua intrebare, a spus mai-marele paznicilor.

-La cat ma pretuiesti?
-Douazeci si noua de arginti, a raspuns omul.
-Cum ai socotit?
-Domnul nostru Iisus Christos a fost vandut pe treizeci de arginti. Iar tu nu faci chiar atat.

Si acest raspuns, ca si primul, a fost socotit bun. Atunci mai-marele paznicilor a intrebat:
Iata si cea de-a treia intrebare. Fii cu bagare de seama.

-Cate stele sunt pe cer?
-Noua sute noua zeci si noua de mii noua sute nouazeci si noua, a raspuns pe data omul.
-De unde stii?
-Ei bine, daca nu ma crezi, urca acolo deseara si numara-le…

Dupa ce pescarul i-a dat drumul unui pestisor magic, acesta a rostit:
- Spune-mi trei dorinte si am sa ti le indeplinesc. Care ar fi prima?
- Iat-o, a spus pescarul. As dori sa ma faci atat de istet incat sa le pot alege cum trebuie pe celelalte doua.
- Prea bine, a spus duhul. Care sunt celelalte doua?
Pescarul s-a gandit o clipa si i-a raspuns:
- Multumesc. Nu mai am nicio dorinta.

Adevaratul invatator nu este lipsit de simtaminte; dimpotriva. Numai ca stie sa si le stapaneasca, la nevoie.

La sfarsitul Evului Mediu, traia intr-o manastire japoneza un calugar batran care trezea in sufletele calugarilor tineri un soi de teama amestecata cu respect, pentru ca nimic nu parea sa-l tulbure. Desi spunea de cate ori avea prilejul ca emotiile nu sunt un lucru rau, atata vreme cat nu te lasi in voia lor, era mereu linistit si senin. Nu se supara, nu se speria, nu se ingrijora.
Intr-o dimineata de iarna, pe cand manastirea era inca invaluita in umbrele noptii, tinerii calugari s-au adunat in intuneric, fara sa scoata un sunet. Batranul calugar urma sa aduca ceasca de ceai rituala pana la altar. Cand a trecut pe langa ei, calugarii au tasnit racnind, ca niste stafii.

Calugarul si-a vazut de treaba, netulburat, fara sa sovaie, fara sa tresara. Ceva mai incolo se afla o masuta, pe care o stia. A pus cu grija ceasca de ceai pe masuta si a acoperit-o cu o bucata de matase, sa nu cada niciun fir de praf.

Apoi s-a sprijinit de perete si a scos un tipat cumplit de spaima.

Christos a inviat!

Bine v-am regasit, continuam sirul povestirilor.

Acum, inainte de plecare, Adame, zi ce te-am invatat: “In viata sa mergi regulamentar…”

- Pe partea dreapta si sa fiu atent la intersectii, sa nu cumva sa ma pierd pe o strada laturalnica.

- Tine-te dupa tine insuti, Adame.

- La varsta copilariei sa ma joc,
la tinerete sa iubesc,
la maturitate sa cladesc.
Si toate astea sa le fac dupa mine insumi,
Dar pe partea dreapta.

- Pe toate astea sa le faci frumos.
Iar la batranete sa te apropii de Mine.
Ai inteles, Adame?

O sa treci prin multe.

Cam asta ar fi tot.
Vezi? A trai e foarte simplu.
Te obisnuiesti.

Acum, du-te si te joaca!

Puterea este arbitrara, indepartata si chiar ascunsa.

Un rege a chemat la el un intelept si i-a spus:
- Am auzit vorbindu-se despre un rege puternic, cinstit si modest. Puternic pare sa fie, pentru ca regatul sau este inconjurat de ocean si pazit de o flota nespus de numeroasa, inzestrata cu tunuri. Intre ocean si tarm se intinde o mlastina uriasa, strabatuta de o carare ingusta, pe care nu poate trece decat un singur om. Cararea este aparata de alte tunuri. Nu se poate patrunde in acel regat. Ceea ce nu pricep insa este de ce anumele regele ar fi cinstit si modest.
- Si ce vrei de la mine? a intrebat inteleptul.
- Vreau sa-mi aduci un portret al regelui. Un portret care sa-i semene. Se pare ca nu este o treaba usoara. Regele sta toata vremea ascuns dupa o perdea si niciunul din supusii sai nu l-a vazut vreodata.

Citeste mai departe »

Mai-marele duhurilor, pe numele sau Zameyo-Mebenga, a vestit ca-si va da fiica de sotie celui care ii va aduce grinzi de apa.
Toti au inceput sa strige: Grinzi de apa?! Cine a mai vazut asa ceva?!
Numai testoasa, animalul care gasea o suta de raspunsuri la o singura intrebare, a primit sa-l infrunte pe mai-marele duhurilor. S-a dus la malul raului si a inceput sa bata apa cu labele, apoi a trimis pe cineva la Zameyo-Mebenga, sa-i spuna:

Grinzile de apa sunt gata. Sa-mi trimita de indata o sfoara de fum din pipa lui, sa le leg. I le voi trimite fara intarziere.

Iar mai-marele duhurilor si-a dat fata dupa testoasa.

Bine v-am regasit! Un an 2008 plin de intelepciune va doresc!
Vom deschide seria povestirilor cu un dialog scurt, intre doi sufisti:

- Am sa vand Cartea adevarului cu o suta de galbeni, iar unii vor spune: Nu e mult.

- Iar eu, spune celalalt, voi darui cheia care va usura intelegerea ei, iar unii n-o vor primi, desi o voi da degeaba.

Printre cele mai cunoscute pilde zen gasim acest dialog scurt, atribuit inteleptului Josshu.
Un discipol il intreaba:
- Invatatorule, binevoieste si spune-mi, care este povestea adevarata a buddhismului?
- Ti-ai ispravit masa? a intrebat inteleptul.
- Da, stapane, tocmai acum.
- Atunci du-te si spala vasul.

Un maestru zen ii da discipolului sau un pepene galben si il intreaba:
- Cum ti se pare pepenele? Crezi ca e bun?
- Da, are un gust minunat, ii raspunde discipolul.
- Si unde anume se afla acest gust? intreaba maestrul. In pepene sau pe limba ta?
Discipolul sta o clipa pe ganduri, apoi se pierde intr-un sir de explicatii, care de care mai complicate:
- Gustul vine dintr-o legatura stransa intre pepene si limba, pentru ca limba, de una singura, nu este in stare…
Invatatul ii taie vorba:

- Prostule! De ce sa-ti framanti mintea? Pepenele este bun. Ajunge.

(Bine v-am regasit!)

Un intelept chinez, calatorind prin tara, a intalnit un batran ce lucra in gradina de legume, umpland manual o galeata cu care uda apoi o portiune mica de gradina.
Cand inteleptul i-a propus sa foloseasca o cumpana pentru a scoate apa si a uda astfel o suprafata mult mai mare si cu eforturi mult mai mici, batranul i-a raspuns incruntat:

- L-am auzit pe invatatorul meu spunand ca oricine foloseste masini va face toata munca lui ca o masina; iar acela ce-si face munca precum o masina, ii va creste in piept o inima de masina; iar cel ce poarta in piept o inima de masina, isi va pierde naturaletea, simplitatea. Acela ce si-a pierdut naturaletea devine nesigur pe nazuintele sale interioare. Nesiguranta nazuintelor interioare este ceva ce nu se impaca cu simtul onestitatii.

Problema nu este ca nu cunosc astfel de metode. Mi-e rusine sa le folosesc.

Undeva in Arabia, un intelept si invatacelul sau se plimbau pe terasa, in toiul noptii.
Deodata, invatacelul a spus in soapta:
- Ce liniste…
- Nu mai spune “Ce liniste”, l-a sfatuit inteleptul, ci mai degraba “Nu aud niciun zgomot”.