Intelepciune.info

Un om trebuia sa raspunda la trei intrebari inainte de rasaritul soarelui, altminteri urma sa i se taie capul. Dar unul dintre prietenii sai, un cioban, a venit la cei care-l pazeau si le-a spus ca e gata sa raspunda in locul osanditului. I s-a raspuns ca, daca nu va gasi raspunsurile potrivite, i se va taia si lui capul. Ciobanul s-a invoit.
Mai-marele paznicilor i-a zis:

-Iata prima intrebare. Cate incarcaturi de nisip se pot face pe coastele Irlandei?
-Una singura, a spus omul, doar sa ai o caruta destul de incapatoare.

-Iata a doua intrebare, a spus mai-marele paznicilor.

-La cat ma pretuiesti?
-Douazeci si noua de arginti, a raspuns omul.
-Cum ai socotit?
-Domnul nostru Iisus Christos a fost vandut pe treizeci de arginti. Iar tu nu faci chiar atat.

Si acest raspuns, ca si primul, a fost socotit bun. Atunci mai-marele paznicilor a intrebat:
Iata si cea de-a treia intrebare. Fii cu bagare de seama.

-Cate stele sunt pe cer?
-Noua sute noua zeci si noua de mii noua sute nouazeci si noua, a raspuns pe data omul.
-De unde stii?
-Ei bine, daca nu ma crezi, urca acolo deseara si numara-le…

Dupa ce pescarul i-a dat drumul unui pestisor magic, acesta a rostit:
- Spune-mi trei dorinte si am sa ti le indeplinesc. Care ar fi prima?
- Iat-o, a spus pescarul. As dori sa ma faci atat de istet incat sa le pot alege cum trebuie pe celelalte doua.
- Prea bine, a spus duhul. Care sunt celelalte doua?
Pescarul s-a gandit o clipa si i-a raspuns:
- Multumesc. Nu mai am nicio dorinta.

Adevaratul invatator nu este lipsit de simtaminte; dimpotriva. Numai ca stie sa si le stapaneasca, la nevoie.

La sfarsitul Evului Mediu, traia intr-o manastire japoneza un calugar batran care trezea in sufletele calugarilor tineri un soi de teama amestecata cu respect, pentru ca nimic nu parea sa-l tulbure. Desi spunea de cate ori avea prilejul ca emotiile nu sunt un lucru rau, atata vreme cat nu te lasi in voia lor, era mereu linistit si senin. Nu se supara, nu se speria, nu se ingrijora.
Intr-o dimineata de iarna, pe cand manastirea era inca invaluita in umbrele noptii, tinerii calugari s-au adunat in intuneric, fara sa scoata un sunet. Batranul calugar urma sa aduca ceasca de ceai rituala pana la altar. Cand a trecut pe langa ei, calugarii au tasnit racnind, ca niste stafii.

Calugarul si-a vazut de treaba, netulburat, fara sa sovaie, fara sa tresara. Ceva mai incolo se afla o masuta, pe care o stia. A pus cu grija ceasca de ceai pe masuta si a acoperit-o cu o bucata de matase, sa nu cada niciun fir de praf.

Apoi s-a sprijinit de perete si a scos un tipat cumplit de spaima.

Christos a inviat!

Bine v-am regasit, continuam sirul povestirilor.

Acum, inainte de plecare, Adame, zi ce te-am invatat: “In viata sa mergi regulamentar…”

- Pe partea dreapta si sa fiu atent la intersectii, sa nu cumva sa ma pierd pe o strada laturalnica.

- Tine-te dupa tine insuti, Adame.

- La varsta copilariei sa ma joc,
la tinerete sa iubesc,
la maturitate sa cladesc.
Si toate astea sa le fac dupa mine insumi,
Dar pe partea dreapta.

- Pe toate astea sa le faci frumos.
Iar la batranete sa te apropii de Mine.
Ai inteles, Adame?

O sa treci prin multe.

Cam asta ar fi tot.
Vezi? A trai e foarte simplu.
Te obisnuiesti.

Acum, du-te si te joaca!

Puterea este arbitrara, indepartata si chiar ascunsa.

Un rege a chemat la el un intelept si i-a spus:
- Am auzit vorbindu-se despre un rege puternic, cinstit si modest. Puternic pare sa fie, pentru ca regatul sau este inconjurat de ocean si pazit de o flota nespus de numeroasa, inzestrata cu tunuri. Intre ocean si tarm se intinde o mlastina uriasa, strabatuta de o carare ingusta, pe care nu poate trece decat un singur om. Cararea este aparata de alte tunuri. Nu se poate patrunde in acel regat. Ceea ce nu pricep insa este de ce anumele regele ar fi cinstit si modest.
- Si ce vrei de la mine? a intrebat inteleptul.
- Vreau sa-mi aduci un portret al regelui. Un portret care sa-i semene. Se pare ca nu este o treaba usoara. Regele sta toata vremea ascuns dupa o perdea si niciunul din supusii sai nu l-a vazut vreodata.

Citeste mai departe »

Mai-marele duhurilor, pe numele sau Zameyo-Mebenga, a vestit ca-si va da fiica de sotie celui care ii va aduce grinzi de apa.
Toti au inceput sa strige: Grinzi de apa?! Cine a mai vazut asa ceva?!
Numai testoasa, animalul care gasea o suta de raspunsuri la o singura intrebare, a primit sa-l infrunte pe mai-marele duhurilor. S-a dus la malul raului si a inceput sa bata apa cu labele, apoi a trimis pe cineva la Zameyo-Mebenga, sa-i spuna:

Grinzile de apa sunt gata. Sa-mi trimita de indata o sfoara de fum din pipa lui, sa le leg. I le voi trimite fara intarziere.

Iar mai-marele duhurilor si-a dat fata dupa testoasa.

Bine v-am regasit! Un an 2008 plin de intelepciune va doresc!
Vom deschide seria povestirilor cu un dialog scurt, intre doi sufisti:

- Am sa vand Cartea adevarului cu o suta de galbeni, iar unii vor spune: Nu e mult.

- Iar eu, spune celalalt, voi darui cheia care va usura intelegerea ei, iar unii n-o vor primi, desi o voi da degeaba.

Printre cele mai cunoscute pilde zen gasim acest dialog scurt, atribuit inteleptului Josshu.
Un discipol il intreaba:
- Invatatorule, binevoieste si spune-mi, care este povestea adevarata a buddhismului?
- Ti-ai ispravit masa? a intrebat inteleptul.
- Da, stapane, tocmai acum.
- Atunci du-te si spala vasul.

Un maestru zen ii da discipolului sau un pepene galben si il intreaba:
- Cum ti se pare pepenele? Crezi ca e bun?
- Da, are un gust minunat, ii raspunde discipolul.
- Si unde anume se afla acest gust? intreaba maestrul. In pepene sau pe limba ta?
Discipolul sta o clipa pe ganduri, apoi se pierde intr-un sir de explicatii, care de care mai complicate:
- Gustul vine dintr-o legatura stransa intre pepene si limba, pentru ca limba, de una singura, nu este in stare…
Invatatul ii taie vorba:

- Prostule! De ce sa-ti framanti mintea? Pepenele este bun. Ajunge.

(Bine v-am regasit!)

Un intelept chinez, calatorind prin tara, a intalnit un batran ce lucra in gradina de legume, umpland manual o galeata cu care uda apoi o portiune mica de gradina.
Cand inteleptul i-a propus sa foloseasca o cumpana pentru a scoate apa si a uda astfel o suprafata mult mai mare si cu eforturi mult mai mici, batranul i-a raspuns incruntat:

- L-am auzit pe invatatorul meu spunand ca oricine foloseste masini va face toata munca lui ca o masina; iar acela ce-si face munca precum o masina, ii va creste in piept o inima de masina; iar cel ce poarta in piept o inima de masina, isi va pierde naturaletea, simplitatea. Acela ce si-a pierdut naturaletea devine nesigur pe nazuintele sale interioare. Nesiguranta nazuintelor interioare este ceva ce nu se impaca cu simtul onestitatii.

Problema nu este ca nu cunosc astfel de metode. Mi-e rusine sa le folosesc.

Undeva in Arabia, un intelept si invatacelul sau se plimbau pe terasa, in toiul noptii.
Deodata, invatacelul a spus in soapta:
- Ce liniste…
- Nu mai spune “Ce liniste”, l-a sfatuit inteleptul, ci mai degraba “Nu aud niciun zgomot”.

Cand puterea este indeplinita cu bunavointa si inteligenta -ceea ce se intampla rar-, duce la armonia lumii, patrunzandu-i tainele.

In palatul regelui Solomon, un randunel tot inghesuia o randunica, ce incerca sa scape.
Randunelul a strigat:
-Cum de mi te impotrivesti? Nu stii oare ca, daca as vrea, as putea darama cupola templului? Chiar peste regele Solomon?
Solomon, care stia limba pasarilor, l-a chemat pe randunel si l-a intrebat cu destula asprime:
-Cum ai putut sa spui o asemenea prostie? De ce? Ce te-a impins sa rostesti asemenea vorbe?
-Nu trebuie sa te iei dupa vorbele indragostitilor, a raspuns pasarea.
-Ai dreptate, a spus Solomon zambind.
Si i-a dat drumul sa zboare…