Intelepciune.info

Cred ca in viata se poate trage o linie de hotar foarte precisa intre tinerete si batranete. Tineretea se incheie cu egoismul, batranetea incepe cu a trai pentru altii. Tinerii au parte de multe placeri si de multa suferinta in viata lor, fiindca o traiesc numai pentru ei insisi. Atunci orice dorinta si orice idee este importanta, atunci este traita din plin orice bucurie, dar si orice suferinta. E felul de a fi al tinerilor.
Insa, pentru cei mai multi oameni, vine o vreme cand totul se schimba, cand traiesc mai mult pentru altii, nici intr-un caz din virtute, ci fiindca asa e firesc. Pentru cei mai multi, e din cauza familiei. Te gandesti mai putin la tine insuti si la dorintele tale atunci cand ai copii.
Nimeni nu se casatoreste pentru a avea copii, dar atunci cand ii are, acestia il schimba, si in cele din urma isi da seama ca totul s-a intamplat doar pentru ei.
Tinerii cred ca vor trai vesnic si din cauza asta pot lua asupra lor insile toate dorintele si gandurile. Varstincii au observat deja ca undeva exista un sfarsit si ca tot ceea ce are sau face omul doar pentru sine dispare, in cele din urma, intr-un mormant, si cu asta s-a risipit. De aceea, omul are nevoie de un alt fel de eternitate si de incredintarea ca nu munceste doar pentru viermi.
Esti mai multumit cand traiesti pentru altii decat atunci cand traiesti doar pentru tine. Atata doar ca varstnicii nu trebuie sa faca din asta o fapta de eroism, pentru ca nu este.
Si tot asa, tinerii cei mai plini de inflacarare devin cei mai buni o data cu varsta si nu cei care inca din timpul scolii se poarta ca niste bunici.

(Herman Hesse, Gertrud)

Un batran obisnuia sa stea nemiscat timp de mai multe ore in fundul bisericii.
Intr-o zi, un preot l-a intrebat despre ce ii vorbeste Dumnezeu.
- Dumnezeu nu vorbeste. El doar asculta, a venit raspunsul batranului.
- In cazul acesta, despre ce ii vorbesti tu?
- Nici eu nu vorbesc. Nu fac decat sa ascult.

Cele patru etape ale rugaciunii:
Eu vorbesc, tu asculti
Tu vorbesti, eu ascult
Nimeni nu vorbeste, amandoi ascultam.
Nimeni nu vorbeste, nimeni nu asculta. Tacere deplina!

Se vorbea intr-o zi, ca de atatea ori, despre tinerete si despre batranete. Nastratin, tot ca de atatea ori, era de fata. Fiecare aducea un amanunt personal legat de slabiciunea care ne cuprinde cand imbatranim.
Nastratin avea alta parere insa. A spus si de ce:

In curtea casei noastre se afla o piatra mare. Cand eram tanar, nu izbuteam sa o urnesc. Nici acum nu pot. Asadar, nu am imbatranit deloc!