Numai o vară mai acordaţi-mi, Amarnicelor!
Şi o toamnă ca să mi se pârguie cântul,
Pentru ca inima mea, bucuroasă, de dulce joc
Îndestulată, să-mi poată muri,Sufletul, care-n viaţă zeiescul său drept nu şi l-a
Căpătat, nici jos nu-şi află odhina, în Orcus.
Însă cum mie divinul, ce-n inima mea
Zace, Poezia, mi-a reuşit,Bine-ai venit, deci, linişte, din lumea duhurilor!
Mulţumit voi fi, chiar dacă-al corzilor sunet
Nu mă-nsoţeşte-n adânc; căci odată-am trăit
Ca Zeii, şi mai mult nu râvnesc
(Friedrich Hölderlin, Către Parce)
Etichete: nemurire, Hölderlin, Parce |
Leave a Comment