Intelepciune.info

Mai-marele duhurilor, pe numele sau Zameyo-Mebenga, a vestit ca-si va da fiica de sotie celui care ii va aduce grinzi de apa.
Toti au inceput sa strige: Grinzi de apa?! Cine a mai vazut asa ceva?!
Numai testoasa, animalul care gasea o suta de raspunsuri la o singura intrebare, a primit sa-l infrunte pe mai-marele duhurilor. S-a dus la malul raului si a inceput sa bata apa cu labele, apoi a trimis pe cineva la Zameyo-Mebenga, sa-i spuna:

Grinzile de apa sunt gata. Sa-mi trimita de indata o sfoara de fum din pipa lui, sa le leg. I le voi trimite fara intarziere.

Iar mai-marele duhurilor si-a dat fata dupa testoasa.

O straveche poveste anamita a facut de mai multe ori inconjurul lumii.
Un bogatas, ale carui pofte trupesti nemasurate erau indeobste cunoscute, si-a daruit toata averea unui zeu, pe care l-a rugat -dupa cum se obisnuia- sa-i indeplineasca in schimb trei dorinte.
Zeul s-a invoit si i-a dat omului trei bucatele de tamaie, zicandu-i sa aprinda cate una pentru fiecare dorinta.
In drum spre casa, omul a intalnit un alai de nunta. Mireasa era inconjurata de o multime de fete tinere si fermecatoare care dansau, in numar de cel putin patruzeci. Vrajit, omul le-a privit pe indelete pe fiecare, orbit de dorinta, fara sa poata alege vreuna dintre ele.
Atunci a aprins prima bucatica de tamaie, cu dorinta de a le avea pe toate deodata.
Nici nu si-a dus gandul pana la capat, ca a simtit crescandu-i peste tot numai madulare. Patruzeci de madulare faloase, unul si unul, ii tasneau prin piele, pana si pe obraz!
Tinerele au scos tipete de groaza la vederea aratarii si au luat-o la fuga peste camp.
Omul, inspaimantat si el de multimea bubelor nerusinate care-i inmugurisera pe tot trupul, s-a grabit sa aprinda alta bucatica de tamaie, strigand:
- Vreau sa scap de toate madularele!
Si toate madularele s-au topit pe data, intocmai cum dorise, omul trezindu-se fara nimic intre picioare, unde locul era neted si gol.

Nu-i mai ramanea decat sa aprinda cea de-a treia bucatica de tamaie, ca sa fie la loc cum fusese. Dupa care s-a intors amarat in sat, plangand dupa averea pierduta si dupa tamaia risipita prosteste.

Uneori, adevarul este atat de limpede incat toate cele din lume il cunosc si-l rostesc intruna.

O intrecere de muzica, povesteste Ovidiu in Metamorfoze, i-a pus fata in fata pe Apollo si pe zeul Pan. Drept judecator a fost ales zeul Tmolus, care l-a numit castigator pe Apollo. Insa regele Midas, caruia ii placea sa se plimbe pe munte n-a fost de aceeasi parere. Gasea ca muzica lui Pan este cea mai frumoasa.
Cuprins de maine -ceea ce i se intampla destul de des-, Apollo a hotarat sa se razbune pe urechile lui Midas, care nu ascultase cum trebuie. Le-a lungit, le-a umplut cu par carunt si des si le-a facut sa se miste. Adevarate urechi de magar. Midas a incercat sa si le ascunda sub o coroana de purpura. Dar cel ce ii slujea drept barbier si obisnuia sa-i taie regelui parul stia adevarul. Stia ce se intamplase cu urechile. Pe de o parte, temandu-se de o pedeapsa aspra, nu cuteza sa spuna nimic, nimanui. Pe de alta parte, era chinuit mereu de dorinta de a spune cuiva si de neputinta de a tacea.
Barbierul a facut intr-un loc mai ascuns o gaura in tarana, s-a aplecat si a soptit in gaura aceea ce se intamplase cu urechile stapanului sau, incredintand astfel taina pamantului. Apoi a astupat cu grija gaura, ca sa stearga orice urma a vorbelor pe care le rostise, s-a intors la palat, usurat, si a pastrat taina.
In locul cu pricina a rasarit niste trestie. A trecut un an. Trestia a crescut. De fiecare data cand sufla vantul, trestia se legana si soptea: “Midas, regele Midas are urechi de magar.”

Bine v-am regasit! Un an 2008 plin de intelepciune va doresc!
Vom deschide seria povestirilor cu un dialog scurt, intre doi sufisti:

- Am sa vand Cartea adevarului cu o suta de galbeni, iar unii vor spune: Nu e mult.

- Iar eu, spune celalalt, voi darui cheia care va usura intelegerea ei, iar unii n-o vor primi, desi o voi da degeaba.

Printre cele mai cunoscute pilde zen gasim acest dialog scurt, atribuit inteleptului Josshu.
Un discipol il intreaba:
- Invatatorule, binevoieste si spune-mi, care este povestea adevarata a buddhismului?
- Ti-ai ispravit masa? a intrebat inteleptul.
- Da, stapane, tocmai acum.
- Atunci du-te si spala vasul.

Doi croitori evrei munceau alaturi de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, intr-un cartier sarac din Londra. Croiau si coseau de dimineata pana seara, vorbind despre tot soiul de lucruri.
Unul dintre ei l-a intrebat pe celalalt:
- Iti iei concediu anul asta?
- Nu, a raspuns cel de-al doilea, dupa ce s-a gandit putin.
Amandoi au tacut. Ceva mai tarziu, cel de-al doilea a spus:
- Mi-am luat concediu in 1964.
- Ti-ai luat concediu in 1964? s-a mirat primul.
- Da.
Primul croitor, care nu-si amintea ca tovarasul lui sa fi lipsit vreodata de la lucru, l-a intrebat:
- Si unde ai fost in concediu?
- In India.
- In India?
- Da, am fost la vanatoare de tigri in Bengal.
- La vanatoare de tigri in Bengal? Tu?!

Citeste mai departe »

Un pustnic foarte vestit, inzestrat cu puteri uriase, traia in singuratate, in desert.
Intr-o zi, pe cand statea nemiscat ca in fiecare zi, in acelasi loc, a vazut ivindu-se in zare un soi de rotocol de praf. Rotocolul s-a facut din ce in ce mai mare si pustnicul a deslusit chipul unui barbat care se apropia de el alergand si starnind praful.
Barbatul, care era tanar, a ajuns langa el si a ingenuncheat, gafaind. Pustnicul l-a lasat sa-si traga sufletul si l-a intrebat:
- Ce cauti?
- Stapane, a raspuns tanarul, am venit sa te ascult cantand la harpa fara coarde.
- Fie precum doresti, a spus pustnicul.
Sfantul nu s-a miscat din loc si nu a pus mana pe niciun instrument, n-a facut nimic. Pustnicul si invatacelul au ramas astfel nemiscati, fata-n fata, “o vreme”, ceea ce poate sa insemne, in functie de timpul si de cheful de vorba al povestitorilor, cateva ceasuri, cateva zile ori… cativa ani. Lucrul este de altfel lipsit de importanta.
Dupa o “vreme”, tanarul a dat, poate printr-un gest ori alta miscare sau dregandu-si glasul, semne de oboseala.
- Ce ai? l-a intrebat pustnicul.
Tanarul a sovait, apoi a inceput sa baiguie ceva de neinteles. Ca sa-l ajute, pustnicul s-a aplecat spre el:
- N-ai auzit nimic?
- Nu, a raspuns tanarul cu glas vinovat.

- Atunci, l-a intrebat pustnicul, de ce nu mi-ai spus sa cant mai tare?

Un discipol l-a intrebat pe maestrul sau:
- Unde ai sa fii peste o suta de ani?
- Am sa fiu bou si am sa stau pe malul unui rau, a raspuns invatatul.
Atunci discipolul l-a intrebat:
- Am sa pot veni cu tine?
- Daca vii cu mine, a raspuns inteleptul, nu uita sa iei o legatura zdravana de fân…

Un tanar, lovit de necaz, s-a dus la o manastire, departe, si i-a spus unui batran intelept:
- Viata m-a dezamagit. As dori sa ajung la lumina Dumnezeiasca, pentru a ma vindeca de suferinta, dar nu sunt in stare si o stiu prea bine. N-am sa pot petrece ani si ani in meditatie, austeritate si invatatura. Este peste puterile mele. Nu se afla oare o cale mai scurta, pentru unul ca mine?
Invatatorul l-a intrebat:
- Te-ai concentrat vreodata in viata ta asupra unui lucru?
- M-am nascut intr-o familie bogata. N-a trebuit sa muncesc niciodata. Ceea ce mi-a placut, intr-adevar, este jocul de sah. Imi petreceam aproape tot timpul cu jocul acesta.
Invatatorul a chemat un calugar. A fost adusa o tabla de sah si o sabie cu taisul ascutit, care stralucea in lumina soarelui. Invatatorul a asezat piesele pe tabla si i-a spus calugarului, aratandu-i sabia:
- Mi-ai jurat ascultare si credinta. A venit vremea sa mi-o dovedesti. Ai sa joci o partida de sah cu acest tanar, iar daca pierzi am sa-ti retez capul cu aceasta sabie. Daca insa castigi, am sa-i retez capul adversarului tau. Toata viata si-a inchinat-o sahului si n-a facut nimic altceva. Merita, asadar, sa i se taie capul daca pierde.
Cei doi jucatori s-au uitat la invatator si au vazut ca nu glumea. Au inceput sa joace. Din prima clipa, tanarul a simtit un firicel de sudoar curgandu-i pe spinare, pentru ca isi pusese viata in joc. Tabla de sah era lumea intreaga. Se facuse una cu ea, era el insusi o tabla de sah. A facut cateva miscari mai proaste, apoi adversarul sau, calugarul, a facut o greseala care a intors norocul de partea tanarului. Acesta a profitat si a atacat puternic. Pozitiile adversarului au slabit si au inceput chiar sa fie doborate.

Citeste mai departe »

Intr-o zi, un om l-a rugat pe Iisus sa-i spuna care este cel mai mare nume al lui Dumnezeu.
- Nu este vrednic sa afli, i-a raspuns Acesta. De ce doresti ce nu poti dobandi?
Omul a staruit atat de tare, incat Iisus s-a lasat induplecat si i-a spus numele cel mai mare al lui Dumnezeu. Omul a plecat, cu chipul stralucind de bucurie. A pornit prin desert cu pasi repezi si a zarit deodata o groapa plina cu oase uscate.
A stat o clipa pe ganduri la marginea gropii si a hotarat sa rosteasca numele cel mai mare, pentru a-si incerca puterile. A rostit, asadar, cel mai mare nume al lui Dumnezeu si L-a rugat sa invie oasele acelea.
Oasele s-au lipit, s-au acoperit cu carne si cu piele si au inviat. Atata doar ca fusesera oasele unui leu flamand, care s-a napustit asupra omului, l-a ucis si l-a mancat.
Apoi a lasat oasele omului in groapa unde zacusera pana atunci oasele lui.

E atat de usor sa vezi in adancul oamenilor si nu-ti ajuta la nimic…

(Elias Canetti)

Dorind sa arate, ca atatia altii, de ce lumea este facuta asa cum o vedem, egipteanul Goha, zis Goha cel sarac cu duhul, i-a intrebat intr-o zi pe cei din jur:
- Stiti voi oare de ce Allah cel Atotputernic nu le-a daruit aripi camilei si elefantului?
- Nu, nu stim, au raspuns ei razand. Ai sa ne spui insa tu si asa vom afla.
- Fireste ca am sa va spun.

Daca elefantul si camila ar avea aripi, n-ar putea zbura pentru ca aripile nu i-ar putea tine in vazduh si atunci s-ar prabusi peste florile din gradina si le-ar strivi!

Ce sunt dilemele in viata?

Imprejurari singulare in care posibilitatea noastra de a opta, adica divina noastra libertate, ne plictiseste.

(Lucian Blaga, Aforisme)

Doi calugari tineri au facut impreuna juramantul de a nu se atinge niciodata de vreo femeie. Era un juramant neclintit, pe care l-au tinut vreme indelungata.
Intr-o zi, cand se aflau intr-o calatorie si se pregateau sa treaca peste un rau care iesise din matca, au vazut o femeie de o frumusete rara, care i-a rugat sa o ajute sa treaca si ea peste apele involburate. Trebuia neaparat sa treaca dincolo, i-a lamurit ea, pentru a venit in ajutorul tatalui sau, care era bolnav. Fiind singura si neputincioasa, nu indraznea sa incerce.
Primul calugar, fara macar sa asculte vorbele tinerei femei, a intrat in apa si a trecut dincolo.

Citeste mai departe »

Nu urma carari batatorite.

Fa-ti propria carare. Si lasa o urma.