Intelepciune.info

Adevaratul invatator nu este lipsit de simtaminte; dimpotriva. Numai ca stie sa si le stapaneasca, la nevoie.

La sfarsitul Evului Mediu, traia intr-o manastire japoneza un calugar batran care trezea in sufletele calugarilor tineri un soi de teama amestecata cu respect, pentru ca nimic nu parea sa-l tulbure. Desi spunea de cate ori avea prilejul ca emotiile nu sunt un lucru rau, atata vreme cat nu te lasi in voia lor, era mereu linistit si senin. Nu se supara, nu se speria, nu se ingrijora.
Intr-o dimineata de iarna, pe cand manastirea era inca invaluita in umbrele noptii, tinerii calugari s-au adunat in intuneric, fara sa scoata un sunet. Batranul calugar urma sa aduca ceasca de ceai rituala pana la altar. Cand a trecut pe langa ei, calugarii au tasnit racnind, ca niste stafii.

Calugarul si-a vazut de treaba, netulburat, fara sa sovaie, fara sa tresara. Ceva mai incolo se afla o masuta, pe care o stia. A pus cu grija ceasca de ceai pe masuta si a acoperit-o cu o bucata de matase, sa nu cada niciun fir de praf.

Apoi s-a sprijinit de perete si a scos un tipat cumplit de spaima.

Christos a inviat!

Bine v-am regasit, continuam sirul povestirilor.

Acum, inainte de plecare, Adame, zi ce te-am invatat: “In viata sa mergi regulamentar…”

- Pe partea dreapta si sa fiu atent la intersectii, sa nu cumva sa ma pierd pe o strada laturalnica.

- Tine-te dupa tine insuti, Adame.

- La varsta copilariei sa ma joc,
la tinerete sa iubesc,
la maturitate sa cladesc.
Si toate astea sa le fac dupa mine insumi,
Dar pe partea dreapta.

- Pe toate astea sa le faci frumos.
Iar la batranete sa te apropii de Mine.
Ai inteles, Adame?

O sa treci prin multe.

Cam asta ar fi tot.
Vezi? A trai e foarte simplu.
Te obisnuiesti.

Acum, du-te si te joaca!

Puterea este arbitrara, indepartata si chiar ascunsa.

Un rege a chemat la el un intelept si i-a spus:
- Am auzit vorbindu-se despre un rege puternic, cinstit si modest. Puternic pare sa fie, pentru ca regatul sau este inconjurat de ocean si pazit de o flota nespus de numeroasa, inzestrata cu tunuri. Intre ocean si tarm se intinde o mlastina uriasa, strabatuta de o carare ingusta, pe care nu poate trece decat un singur om. Cararea este aparata de alte tunuri. Nu se poate patrunde in acel regat. Ceea ce nu pricep insa este de ce anumele regele ar fi cinstit si modest.
- Si ce vrei de la mine? a intrebat inteleptul.
- Vreau sa-mi aduci un portret al regelui. Un portret care sa-i semene. Se pare ca nu este o treaba usoara. Regele sta toata vremea ascuns dupa o perdea si niciunul din supusii sai nu l-a vazut vreodata.

Citeste mai departe »

Pe vremea cand tigrul tragea din lulea, traia intr-o casa fara acoperis un batran orb. In toiul iernii, batranul purta vesminte de in. Umplandu-si cu tutun o lulea fara ciubuc, orbul privea in departare. A zarit, pe muntele din fata, copaci fara radacini si cotofene fara aripi care le aduceau de mancare puilor fara cioc. Orbul a zarit apoi alergand un caprior fara picioare. A apucat atunci pusca fara teava, a alergat spre munte si a tras in capriorul fara picioare. Apoi a legat animalul ucis si a privit din nou spre munte, unde partea insorita era acoperita cu o zapada neagra. A incercat sa coseasca iarba cu secera fara tais, cand a zarit o vipera fara cap, care s-a repezit si a muscat secera. Din secera muscata a tasnit un suvoi de sange. Batranul a smuls o bucata din vesmantul lui de in si a legat secera care sangera, a cosit iarba si a pus-o pe spinarea capriorului mort. Urmat de animal, a urcat muntele, dorind sa treaca peste raul fara apa. Dar valurile au dus departe capriorul mort, cu fan cu tot.
Batranul orb a strigat amar:
- Ajutor! Ajutor! Capriorul meu mort s-a inecat in raul fara apa! Capriorul meu mort are sa moara!
La strigatul pe care nimeni nu-l putea auzi a raspuns un surd. Acesta i-a cerut unui schilod fara picioare sa se arunce in rau, pentru a-l aduce inapoi pe capriorul mort, care avea sa moara. In acea clipa s-a aratat un mut care a spus:
- Stati, nu va repeziti! Nimic mai lesne! Uitati-va la mine!
Mutul s-a aruncat in rau si a adus inpoi capriorul mort. Nici nu l-a pus bine pe mal si capriorul s-a ridicat pe cele patru picioare si a inceput sa topaie, zicand:
- Ce mai minciuna gogonata! Ce mai minciuna gogonata!

Atunci toti ceilalti, batranul orb, surdul si mutul au bagat de seama, cu uimire, ca totul fusese doar o minciuna…

Tagore istoriseste povestea unui om care, inca din copilarie, spunea ca are mintea libera. Nu tinea de nicio scoala si nu credea in niciun zeu.
Pana intr-o zi, cand aceasta minte n-a mai fost. Cativa ani mai tarziu, il slujea cu credinta pe un pustnic ce traia departe de lume. Zambind, omul cu mintea sloboda indeplinea astfel toate poruncile pustnicului. Ii umplea pipa si ii freca picioarele.
Un prieten de odinioara a fost uimit vazand cat de tare se schimbase.
- Cum de ti-ai pierdut libertatea, la care tineai asa de mult?
- N-am pierdut-o. Ba chiar mi-am intarit-o.
- Nu pricep. Omul acesta iti porunceste sa-i freci picioarele, iar tu o faci fara sa cracnesti!
- Fireste, a spus celalalt, numai ca el n-are nevoie de asa ceva. Daca ar face-o doar pentru el, ar fi, intr-adevar, rusinos, sa-mi ceara un asemenea lucru. Ar fi rusinos si pentru mine sa o fac. Dar eu sunt acela care are nevoie de asta.

Mai-marele duhurilor, pe numele sau Zameyo-Mebenga, a vestit ca-si va da fiica de sotie celui care ii va aduce grinzi de apa.
Toti au inceput sa strige: Grinzi de apa?! Cine a mai vazut asa ceva?!
Numai testoasa, animalul care gasea o suta de raspunsuri la o singura intrebare, a primit sa-l infrunte pe mai-marele duhurilor. S-a dus la malul raului si a inceput sa bata apa cu labele, apoi a trimis pe cineva la Zameyo-Mebenga, sa-i spuna:

Grinzile de apa sunt gata. Sa-mi trimita de indata o sfoara de fum din pipa lui, sa le leg. I le voi trimite fara intarziere.

Iar mai-marele duhurilor si-a dat fata dupa testoasa.

O straveche poveste anamita a facut de mai multe ori inconjurul lumii.
Un bogatas, ale carui pofte trupesti nemasurate erau indeobste cunoscute, si-a daruit toata averea unui zeu, pe care l-a rugat -dupa cum se obisnuia- sa-i indeplineasca in schimb trei dorinte.
Zeul s-a invoit si i-a dat omului trei bucatele de tamaie, zicandu-i sa aprinda cate una pentru fiecare dorinta.
In drum spre casa, omul a intalnit un alai de nunta. Mireasa era inconjurata de o multime de fete tinere si fermecatoare care dansau, in numar de cel putin patruzeci. Vrajit, omul le-a privit pe indelete pe fiecare, orbit de dorinta, fara sa poata alege vreuna dintre ele.
Atunci a aprins prima bucatica de tamaie, cu dorinta de a le avea pe toate deodata.
Nici nu si-a dus gandul pana la capat, ca a simtit crescandu-i peste tot numai madulare. Patruzeci de madulare faloase, unul si unul, ii tasneau prin piele, pana si pe obraz!
Tinerele au scos tipete de groaza la vederea aratarii si au luat-o la fuga peste camp.
Omul, inspaimantat si el de multimea bubelor nerusinate care-i inmugurisera pe tot trupul, s-a grabit sa aprinda alta bucatica de tamaie, strigand:
- Vreau sa scap de toate madularele!
Si toate madularele s-au topit pe data, intocmai cum dorise, omul trezindu-se fara nimic intre picioare, unde locul era neted si gol.

Nu-i mai ramanea decat sa aprinda cea de-a treia bucatica de tamaie, ca sa fie la loc cum fusese. Dupa care s-a intors amarat in sat, plangand dupa averea pierduta si dupa tamaia risipita prosteste.

Uneori, adevarul este atat de limpede incat toate cele din lume il cunosc si-l rostesc intruna.

O intrecere de muzica, povesteste Ovidiu in Metamorfoze, i-a pus fata in fata pe Apollo si pe zeul Pan. Drept judecator a fost ales zeul Tmolus, care l-a numit castigator pe Apollo. Insa regele Midas, caruia ii placea sa se plimbe pe munte n-a fost de aceeasi parere. Gasea ca muzica lui Pan este cea mai frumoasa.
Cuprins de maine -ceea ce i se intampla destul de des-, Apollo a hotarat sa se razbune pe urechile lui Midas, care nu ascultase cum trebuie. Le-a lungit, le-a umplut cu par carunt si des si le-a facut sa se miste. Adevarate urechi de magar. Midas a incercat sa si le ascunda sub o coroana de purpura. Dar cel ce ii slujea drept barbier si obisnuia sa-i taie regelui parul stia adevarul. Stia ce se intamplase cu urechile. Pe de o parte, temandu-se de o pedeapsa aspra, nu cuteza sa spuna nimic, nimanui. Pe de alta parte, era chinuit mereu de dorinta de a spune cuiva si de neputinta de a tacea.
Barbierul a facut intr-un loc mai ascuns o gaura in tarana, s-a aplecat si a soptit in gaura aceea ce se intamplase cu urechile stapanului sau, incredintand astfel taina pamantului. Apoi a astupat cu grija gaura, ca sa stearga orice urma a vorbelor pe care le rostise, s-a intors la palat, usurat, si a pastrat taina.
In locul cu pricina a rasarit niste trestie. A trecut un an. Trestia a crescut. De fiecare data cand sufla vantul, trestia se legana si soptea: “Midas, regele Midas are urechi de magar.”

Bine v-am regasit! Un an 2008 plin de intelepciune va doresc!
Vom deschide seria povestirilor cu un dialog scurt, intre doi sufisti:

- Am sa vand Cartea adevarului cu o suta de galbeni, iar unii vor spune: Nu e mult.

- Iar eu, spune celalalt, voi darui cheia care va usura intelegerea ei, iar unii n-o vor primi, desi o voi da degeaba.